Oreo Cheesecake cu Sos de Zmeura
Cheesecake heaven!
Ingrediente :
- sos din zmeura sau gem (mai lichid) - strecurati samburii
- 1.5 pachet Oreo original (200 grame)
- 75 grame de unt fara sare, topit si la temperatura camerei
- 180 grame ciocolata alba (am folosit Nestle Dessert Blanc)
- 400 grame branza Philadelphia la temperatura camerei
- 50 grame zahar
- 1 lg faina
- 1 lgt extract de vanilie
- sucul de la 1/2 lime
- 2 oua la temperatura camerei
- putina sare
Metoda:
Preincalziti cuptorul la 180°C.
Adaugati hartie de copt in tava si lasati-o deoparte. Eu am folosit o tava de 27cm.
Dati biscuitii printr-un robot de bucatarie sau blender pana sunt fini. Apoi ii amestecati cu untul topic si turnati in tava de copt. Apasati bine pana aveti o forma uniforma si dati la cuptor timp de 8 minute. Se lasa la racit cat ne ocupam de restul compozitiei.
Topiti ciocolata alba si lasati-o sa se raceasca putin (va trebui sa ramana lichida).
Amestecati cu mixerul crema de branza si zaharul, iar apoi adaugati faina, sucul de la lime, extractul de vanilie si sarea si continuati sa bateti pana se combina uniform. Adaugati ouale rand pe rand si amestecati pana aveti o compozitie omogena. La final adaugati ciocolata alba si continuati sa amestecati compozitiile cu mana (cu un tel sau o spatula) timp de aproximativ 1 minut.
Turnati jumatate din umplutura de cheesecake peste crusta oreo, adaugati jumatate din sosul de zmeura si apoi repetati pasii cu resturile de compozitie. Amestecati-le usor.
Adaugati prajitura la cuptor pentru 35 de minute. Lasati cheesecake-ul sa se raceasca aproximativ 1 ora in cuptor si apoi il puteti scoate in bucatarie. Odata ajuns la temperatura camerei, adaugati tava la frigider - de preferat peste noapte, dar daca nu este posibil, cel putin 3 ore.